Să zicem ca iar ţin regim. Şi să zicem că salata îngurgitată la prânz nu prea ţine de foame şi pe la 3-4 după-amiază, ditamai războiul demn de o planşă de 16 jucatori de StarCraft îmi ţine ocupat stomacul. Ca să cuceresc reduta cu eleganţă şi stil, adică sa îl păcălesc cu ceva mai light şi nu cu kebap şi shaorma (whatever its spelling may be), caut alternative. O alternativă ar fi un sandwich finuţ. Ştiu…nu săriţi pe mine spunând ca nu e de regim. Nici nu am zis ca vreau de regim. Doar mai light! Ca sabia lui Vader.
Deci, care va să zică şi cum spuneam, s-a deschis în Timişoara un local nou de astfel de preparate “pret-a-manger” – Lucas Super Sandwich. Am optat pentru un mini sandwich cu ceafă afumată la mirificul preţ de 5 lei. Chifla e micuţă ce e drept, dar faptul că e făcută de ei îi dă o aromă şi o savoare aparte. Prima muşcătură m-a surprins un pic neplăcut. Şi să zic de ce…d’oh! Oameni buni, care vă deschideţi sandwicherii şi alte localuri unde nu serviţi doar supă la plic, aţi mîncat vreodată un sandwhich, kepab sau alte chestii din care se muşcă şi conţin ceva? Dacă aţi mâncat măcar o dată în viaţa voastră un sandwich, v-a plăcut să extrageţi toată ceafa afumată sau costiţa din el din prima îmbucătură? Feliaţi cât puteţi de bine acele bucăţele de carne fiindcă altfel rămânem cu chifla unsuroasa şi cu foaia de salată verde între degete. Şi e doar un sandwich, nu e nimic inspirat din bucătăria fusion ca să zicem că nu ştim să pregătim. Un sandwhich! Mâncăm sandwich-uri de când am păşit pe holurile grădiniţei.
În rest, totul a fost bun, ingredientele de calitate…dar feliaţi carnea! Cu cuţitul.
Pot să zic că am fost mulţumit…dar feliaţi carnea!
